Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au revenit în țară, după negocierile cu viitorul selecționer al României. Primele reacții și când vor face marele anunț: „Alea nu sunt voturi!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

România este în căutarea unui nou selecționer, iar ProSport i-a surprins pe Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, la revenirea la București.

„O să facem în zilele următoare declarații în acest sens”, a fost răspunsul lui Răzvan Burleanu la întrebarea reporterului ProSport.

Echipa națională a României a încheiat anul pe locul 44 în clasamentul FIFA, cu 1453,18 puncte.

Când va avea România selecționer: „O să vedeți după 31 decembrie!”

Ladislau Boloni ar avea cele mai mari șanse să-l înlocuiască pe Mirel Rădoi, însă Mihai Stoichiță a fost mai degrabă diplomat, atunci când a fost chestionat de reporterul ProSport.

„Au fost doar discuții! Cu toată lumea. O să vedeți după data de 31 (n.n. 31 decembrie)”, s-a limitat să spună Mihai Stoichiță.

Din informațiile noastre, părțile nu au ajuns la un numitor comun pentru că propunerea lui Burleanu nu a fost foarte concretă, iar Boloni, un maestru al tratativelor, care pune mare accent pe detalii și pe seriozitate, ar fi dorit oricum să aibă și opinia avocatului său în momentul în care președintele va veni cu o ofertă clară.

„Sunt propuneri. Unii au dat 5, unii au dat 3, unii au dat 6. Sunt la mine, nu sunt obligat să le arăt la nimeni, alea nu sunt ca să le arăt la lume. Sunt propunerile celor din Comisia Tehnică, într-o ordine aleatorie. Fiecare și-a asumat răspunderea să propună unul, doi, trei, patru, cinci selecționeri. Sau șase, mi se pare că unul a propus și șase. Și atunci, noi trebuie să luăm în discuție toate numele care apar. Nu sunt voturi, să fie foarte clar”, a spus Mihai Stoichiță, pentru ProSport.

 Lista cu cei 10 antrenori aflați pe lista FRF pentru postul de selecționer:

  1. Adrian Mutu (liber de contract)
  2. Ladislau Boloni (liber de contract)
  3. Costel Gâlcă (Al Hazem)
  4. Liviu Ciobotariu (FC Voluntari)
  5. Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova)
  6. Daniel Isăilă (FC Baniyas)
  7. Victor Pițurcă (liber de contract)
  8. Edi Iordănescu (liber de contract)
  9. Emil Săndoi (Chindia Târgoviște)
  10. Adrian Ursea (liber de contract)
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×